REGISTER











Dinamo mănâncă din caserolă!
#1
[Image: marius-alexe-alexandru-hojda1.jpg?width=610]
Dinamo se transformă de la o zi la alta, iar deciziile radicale ce ţintesc rentabilizarea clubului curg fluviu. Cu deviza „titlul se poate lua şi cu un buget de patru milioane de euro“, noii şefi ai „câinilor“ strâng cureaua la maxim, taie costuri din toate direcţiile şi, aşa cum a zis‑o şi Constantin Anghelache, noul preşedinte executiv al lui Dinamo, „şomajul este principiul capitalismului“. Din acest motiv, reinventarea financiară a clubului din „Ştefan cel Mare“ are drept fundaţie tocmai acest proces: concedierea oamenilor consideraţi neproductivi.

Concedierile au început din vârf

Încă dinainte să preia oficial clubul, Negoiţă începuse epurările printre angajaţii lui Dinamo, ţintele iniţiale fiind oamenii din conducerea clubului. Prima dată a dispărut Marian Albu, cel care a fost directorul general al clubului, iar ulterior a fost concediat şi Mircea Copaci, directorul de marketing al „câinilor“. „Mi se pare enorm ca pentru 40 de jucători la echipa întâi şi a doua să ai 123 de salariaţi la nivelul clubului. Nu este vorba de austeritate, este vorba de o raţionalizare a cheltuielilor“, spunea zilele trecute Anghelache.

O bucătăreasă a scăpat!

Astfel, uşor-uşor, valul concedierilor s-a abătut şi spre angajaţii mai puţin vizibili în ochii publicului: îngrijitori de teren, mecanici, electricieni. Săptămâna trecută s-a ajuns şi la salariaţii de la cantonamentul de la Săftica, iar deciziile surpriză au apărut şi aici. Conducerea lui Dinamo a decis să renunţe la două dintre cele trei bucătărese care preparau mâncarea la baza sportivă de la marginea Bucureştiului. A treia a fost mai norocoasă şi a fost mutată la hotelul RIN. Logic, întrebarea care se pune acum e: „Şi jucătorii ce mănâncă?“. Actuala conducere a rezolvat problema, iar în această săptămână, în zilele când Ţălnar şi-a alergat elevii la Săftica, s-au simţit, la propriu, efectele restructurării de la club. Dănciulescu şi colegii săi au fost ospătaţi cu mâncare adusă cu microbuzul de la hotelul RIN, în caserole! Dar acest lucru nu e pe placul fotbaliştilor. „Ştim că e nevoie de economii, dar, pentru nişte sportivi de performanţă, să mănânci mereu în cantonament, hrană reîncălzită, nu credem că e normal. În plus, nici gustul nu e acelaşi. Dar ne conformăm, nu avem ce să facem“, a fost discursul fotbaliştilor.

Ştim că e nevoie de economii, dar, pentru nişte sportivi de performanţă, să mănânci mereu în cantonament, hrană reîncălzită, nu cred că e normal
Jucători Dinamo

"Cod galben" cu CFR Cluj

Cu un lot restrâns şi cu posibilităţi reduse pentru acoperirea unor posturi, Cornel Ţălnar începe să aibă emoţii şi din cauza cartonaşelor pe care elevii săi le primesc. Înaintea partidei de la Cluj, cu CFR (azi, ora 21:30, DigiSport1), Dinamo are patru fotbalişti la un cartonaş distanţă de suspendare. Boubacar Mansaly, Laurenţiu Rus, Alexandru Curtean şi Cosmin Matei pot rata partida din etapa viitoare, cu „U“ Cluj, dacă vor primi un cartonaş galben din partea lui Alexandru Tudor, arbitrul partidei.
Reply



Powered by MyBB All rights reserved
Developed with for FASTCS 2011 - 2024 FASTCS