REGISTER











Noul Costin Lazăr al Giuleştiului a fost copil de mingi
#1
[Image: coman-mediafax-foto-dan-tautan.jpg?width=610]
Problemele cu care se confruntă clubul în această perioadă i-au împins pe giuleşteni să apeleze la serviciile mai multor jucători tineri. Unul dintre aceştia e Alexandru Coman, fotbalist în vârstă de 21 de ani, jucător crescut în spiritul Giuleştiului.

Coman povesteşte că a ajuns în Giuleşti la vârsta de şase ani jumătate, a fost copil de mingi în perioada "UEFAfantastică" a Rapidului şi precizează că se simte cel mai bine pe postul de mijlocaş central chiar dacă a fost folosit şi ca fundaş dreapta.

"Am ajuns în Giuleşti pe la şase ani jumătate, când m-am apucat de fotbal, şi aici am rămas de atunci. Am jucat la toate grupele de vârstă, iar timp de vreo doi ani şi jumătate am fost copil de mingi. Am prins exact perioada aia în care am jucat cu Feyenoord, Rennes, PAOK, Hertha, Hamburg… Dar şi meciul României cu Finlanda, scor 2-1, din preliminariile Cupei Mondiale din 2006. Ce vremuri frumoase! Îmi place să joc în centru, clar! Acolo vreau să mă impun, deoarece calităţile mele pentru asta mă recomandă. Acum nu mă plâng nici că mai joc fundaş dreapta. Când am ocazia să fiu titular la Rapid, nu mai contează poziţia din teren! Dar uite, de exemplu, golul l-am dat din postura de mijlocaş. Exact ce-ţi spuneam mai sus", a declarat Alexandru Coman într-un interviu pentru site-ul 1923.ro.

Tânărul fotbalist al Rapidului este o persoană modestă care nu are nicio problemă să folosească mijloacele de transport în comun din Bucureşti şi afirmă că matematica era materia sa preferată în perioada liceului.

"Mai merg cu maşinile colegilor, de cele mai multe ori, în special la acţiunile echipei, dar apelez fără probleme şi la mijloacele publice de transport. Ce? E vreo ruşine să mergi cu troleul şi metroul?! Crede-mă, că nu am vreo reţinere de genul ăsta! Şi ca să-ţi răspund şi la a doua întrebare… Nu, nu m-a oprit nimeni până acum prin RATB-uri. Dar promit că mai dau în viitorul apropiat 5-6 goluri, ca să-mi fac reclamă mai bună! Hobby-urile mele sunt ca ale oricărui tânăr de 21 de ani. Mai merg la un film, mai 'bag' un Play Station, mă duc uneori pe la pescuit. Matematica era materia mea preferată în liceu, mă fascinau cifrele, calculele. La orele alea mă duceam cu cea mai mare plăcere", a mai precizat Coman
Reply


Messages In This Thread


Powered by MyBB All rights reserved
Developed with for FASTCS 2011 - 2024 FASTCS