REGISTER











Portarul anti-penalty
#1
[Image: nita-fl-alexandru-hojda.jpg?width=610]
*Florin Niţă a apărat patru penalty-uri în Liga I în cele 31 de meciuri jucate în tricoul Chiajnei

Steaua şi-a asigurat poarta pentru cinci ani, începând cu vara lui 2013, când în Ghencea va sosi Florin Niţă (foto), portarul de 25 de ani al Concordiei Chiajna. „Chucky“ a fost unul dintre preferaţii lui Laurenţiu Reghecampf încă din returul sezonului trecut, când acesta i-a antrenat pe ilfoveni, iar afinitatea tehnicianului Stelei nu este gratuită, având în vedere cifrele lui Niţă din ultimul an şi jumătate. Luni, în ciuda faptului că echipa Concordia a pierdut cu 1-0, pe propriul teren cu Gaz Metan, portarul gazdelor s-a remarcat apărând un penalty în minutul 21. În acest fel, Niţă şi-a reparat greşeala, fiindcă el fusese şi cel care a faultat în careu. Interesant este că goalkeeper-ul se transformă treptat într-un specialist în apărarea loviturilor de la 11 metri, el reuşind şase astfel de intervenţii în ultimul an şi jumătate: patru în campionat şi două lovituri de departajare, în Cupă, chiar împotriva Stelei. Mai mult, „Chucky“ a fost la câţiva centimetri să pareze şi lovitura executată de Llullaku, care a adus victoria medieşenilor încă din minutul 6.

4 lovituri de la 11 metri a apărat Ciprian Tătruşanu în cei patru ani petrecuţi în Ghencea: una în Liga I, una în Cupa României şi două în Liga Europa
Reply


Messages In This Thread


Powered by MyBB All rights reserved
Developed with for FASTCS 2011 - 2024 FASTCS